• Corina Marulea

    Corina Marulea

    Italia, Udine

    Sunt stabilită în Italia de mai mult de 2 ani. Lucrul în calitate de fitness-istructor este meseria visurilor mele. Dintotdeauna acest job mi-a stârnit interes și pasiune, iar cursurile organizate la Școala de Fitness a fost prisma prin care am văzut drumul către cariera în acest domeniu.

    Aceste cursuri de instructor fitness mi-au dat curajul să-mi schimb efectiv viaţa profesională. Școala de Fitness a fost anume acel loc unde succesul mi-a fost determinat mereu de motivație, aici am simțit îndrumarea și susținerea adevăraților profesioniști, care m-au ajutat să ajung cu încredere la visele și planurile mele, să fac ceea ce-mi hrănește sufletul. Datorită acestor cursuri de instructor fitness, am resimțit plăcerea de a mă dezvolta cu toată dăruirea și încrederea pentru că provocarea, motivarea și puterea autodepășirii au stat la baza acelui drum. Cu fiecare pas simțeam creșterea forței interioare și a dorinței de a oferi ceva frumos și calitativ societății.

    Prima zi de lucru după cursurile de instructor de fitness a fost plină de curaj, încredere, dorință și dedicare. Aveam o misiune nobilă - de a face femeile să se simtă mai bine, de a fi fericite!

    Recomand aceste cursuri tuturor persoanelor care doresc să-și depășească limitele, au ambiții, vor să devină mai puternice și își doresc să vină cu un impact pozitiv asupra societății.

    Pe viitor tot aș vrea să rămân în fitness! Mi-am urmat pasiunea și aici, continui să activez în domeniu cu aceași motivare și satisfacție la fel ca în prima zi de lucru!

  • Elena Ivancișina

    Elena Ivancișina

    Moldova, Chișinău

    Ivancișina Elena, la moment Fitness-Instructor în rețeaua Evaśport și  Trainer la Școala de Fitness Evaśport Academy.

    Îmi plac oamenii, comunicarea și mișcarea. Demonstrația de exerciții nu e tot ceea ce se cere de la instructor. Pentru motivare, pentru a inspira la rezultate, pentru sprijin pe calea dificilă către perfecțiune – pentru asta am luat decizia să iau cursuri de fitness instructor, iar apoi și să activez în domeniu.

    În timp ce frecventam aceste cursuri de antrenor am avut emoții - la început m-am speriat, dar treptat am înțeles că totul este posibil dacă ai un scop clar și dorință de a activa în Fitness. După absolvirea cursului mă simțeam deja altă persoană, având bagajul de cunoștințe eram încrezută că voi deveni instructor de succes.

    În prima zi de lucru îmi tremurau glasul și genunchii, dar m-am mobilizat și am terminat orele cu mulțumiri - cel mai prețios cadou.

    Dacă ați avut de mult ideea de a lucra în fitness, acționați. Pentru a deveni un instructor bun, nu sunt necesare studiile superioare. Va fi suficientă dorința, iar cursurile de instructor fitness vor pune baza necesară pentru succesul ulterior. Nu ezitați!

  • Irina Gurgurov

    Irina Gurgurov

    SUA, Chicago

    O femeie curajoasă și plină de entuziasm, la moment locuiește în SUA, Chicago.

    Din adolescență am îndrăgit sportul - mă reprezenta. Practicându-l, eram fericită. Studiile le-am făcut în alt domeniu, dar când am aflat că pot face cursuri de instructor fitness la Școala de Fitness Evaśport Academy, am fost încântată. Puteam să-mi realizez visul de a deveni instructor.

    În timpul acestor cursuri de antrenor personal am trecut mai multe faze: inițial euforie că voi fi instructor de antrenamente în grup, apoi am înțeles că studiile nu sunt atât de ușoare precum am presupus, ca într-un final atât eu, cât și familia mea să ne mândrim că am absolvit cu brio Școala de Fitness. Am primit o ofertă de lucru imediat după absolvire. Am fost extrem de încântată să obțin mai mult decât niște cursuri de instructor informative și practice, dar și un loc de muncă!

    Timpul petrecut la aceste cursuri și perioada de lucru ca instructor de fitness m-au maturizat mult, m-au făcut să fiu mai încrezută, m-au învățat să comunic cu orice tip de oameni. Lucrul în calitate de antrenor este unul plin de provocări, dar și satisfacții.

    Recomand cu cea mai mare încredere Școala de Fitness Evaśport Academy, deoarece cunosc cine stă în spatele acestei Școli și ce aport aduce această Echipă în domeniul fitness din Moldova. Aș spune că Școala de Fitness Evaśport Academy nu este o simplă Școală de Fitness, ci o Școală a vieții - aici înveți ceea ce trebuie clientului zi de zi. Poți aplica în practică cele învățate, cunoști deja soluțiile la problemele ce pot apărea în fața unui începător.

    La moment eu am devenit mămică, însă voi reveni numaidecât la ocupația preferată!

  • Inesa Ursu

    Inesa Ursu

    Canada, Calgary

    Inesa Ursu este mamă a două fete minunate. Locuiește în Canada, Calgary.

    Istoria mea a început în concediul de maternitate cu al doilea copil. Mereu am făcut sport, mă ocupam cu bodybuilding-ul. M-am dus la sala de fitness de lângă casă, unde se făceau antrenamente în grup și mi-a plăcut ideea. Am întrebat antrenoarea care sunt etapele pentru a deveni instructor de fitness și asa a început povestea mea.

    Am așteptat ceva timp pentru a-mi reveni fizic după naștere, am trecut prin multe antrenamente - la școala de antrenori și acasă, ca să-mi recapăt forma și rezistența pentru a fi un exemplu și motivație reală pentru clienți.

    Și acum țin minte primul interviu cu Ludmila Gritcu când mi-a spus că trebuie să mai lucrez asupra aspectului fizic și rezistenței. Așa am făcut, când am fost gata, am contactat-o din nou. Când am început să conduc antrenamentele, oscilam între mulțumirea că pot transmite cunoștințele căpătate la Școala de Fitness Evasport Academy și frica de a fi în fața publicului. Prima zi la lucru a fost tare emoționantă - mi se schimbase vocea, dar eram fericită că îmi urmez pasiunea.

    Am venit în Canada ca să-mi fac certificatul de antrenor personal și să împart pasiunea mea cu alții. Prietenii râdeau, îmi spuneau ca e imposibil să devin antrenor, că nimeni nu o să mă angajeze după doar câteva cursuri de instructor fitness. Ambiția m-a făcut să-mi ating scopul. Am susținut examenul din prima încercare - și acum țin minte ce mândră și fericită eram. Am învățat, am îmbogățit cunoștințele obținute la cursurile de instructor fitness cu multă practică și am reușit.

    La moment sunt în industria fitnessului - în vânzări, nu ca antrenor. În viitor neapărat mă voi întoarce și în calitate de instructor. Între timp fac antrenamente individuale.

  • Diana Vovc

    Diana Vovc

    SUA, statul Washington

    Acum mă aflu in SUA, statul Washington. Lucrez la Anytime Fitness Gym.

    Am fost mereu pasionată de mișcare, dansuri. A fi activă - este ceea ce mă reprezintă. De aici, am ajuns la ideea ca ar fi minunat sa transform pasiunea mea într-un job mult dorit.

    Am fost foarte entuziasmată când am venit la EVASPORT Academy, căci urma să fac ceea ce atât de mult îmi doream. Aceste cursuri de instructor fitness mi-au adus visul mai aproape.

    Am avut emoții mari. Fericire în amestec cu griji - combinația perfectă pentru a-ți ridica doza de adrenalină din sânge. Aceasta este exact starea pe care am avut-o în acea zi caldă de mai, când am început să învăț la EVASPORT Academy. Mă bucur că am ales niște cursuri de instructor fitness cu abordare practică, este mult mai simplu să lucrezi cu oamenii după ele.

    Recomand această școala tuturor celor care cred în stilul sănătos de viață, îl urmează (chiar dacă sunt mici excepții, uneori) și sunt gata să-l împărtășească și cu alții. Acest job e ceea ce îmi dă aer, satisfacție și împlinire!